Celibataru’ despre Sf. Valentin (II)

Saaaaau 5 filme pe care sa le EVITI daca esti singur de Sfantul Valentin.

GHID PRACTIC – contine spoilere (oricum sunt vechi filmele, nu spoilerele).
1. Pretty Woman (1990)
pretty_woman2Judge me! I don’t care! Da! Mie mi-a placut si-mi place de fiecare data cand il revad.
Pe scurt: ea prostituata cu potential, el domn prea bogat incat sa aiba timp de intalniri. Si se intalnesc. Si vezi doamne, cum se cizeleaza ea sub grija si dragostea lui si cum el vede in ea acest diamant neslefuit.

Dupa ce ca stai singur(a) in casa ca cucuveaua, te mai uiti si la un film ca asta si ai doua sanse: ori plangi de la mijlocul filmului, ori (pentru cei mai tari de caracter) o sa te rupa-n doua scena cu pianul.

2. Sweet November (2001)
sweet_november
Pentru ca nu-i destul sa te indragostesti stupid cand dai examenul pentru permis, trebuie sa mai fii si bolnav. De fapt, filmul este despre ea (bolnava de cancer) care a facut o misiune din a iubi in fiecare luna un barbat diferit (si a-i schimba viata). Si cum el e ca de obicei, prea ocupat (asa-s personajele astea masculine) il vezi cum se transforma radical in timp ce ea ii croseteaza un fular. Ultimul fular pe care-l va croseta.

NO COMMENT.

3. PS: I love you (2007)
ps
Cu alte cuvinte: cum sa-ti hartuiesti sotia chiar si dupa ce mori?!

Practic, domnul e vinovat de data asta pentru ca moare. Si cum se hotaraste el sa faca asta? Lasandu-i ei 10 mesaje in diferite momente ale vietii si in diferite locuri, mesaje prin care ea sa se “redescopere”. Pe bune?! Mai bine murea brusc, asa evitam sa terminam toata ciocolata si toate servetelele.

Este un film ataaaaaaat de trist incat nici nu stiu daca poti sa-l recomanzi vreodata cuiva.

4. If only (2004)
ifonly
Hai ca asta parca-i mai usor. El se cearta cu ea, ea moare, el se “intoarce in timp” si incearca sa repare totul. Ce sa vezi, ii iese dar mai are putin si crapa el. Asta da poveste de dragoste… :-s

Daca esti si boem si ai un talent d-asta de muzician, atunci filmul asta aduce sapunul pentru franghia pe care o ai deja in casa.

5. I hate Valentine’s Day (2009)
valentine
Nu va lasati pacaliti! Nu-i pentru hateri care se gandesc “in sfarsit un film pentru mine”. De fapt este tot o drama in care ea are regula asta cu 5 date-uri. Logic ca apare el si 5 date-uri nu-s destule. Sa vezi drama apoi. Comediuta este draguta, dar nu-i o comedie adevarata. Este un film lacrimogen imbracat in haine de… lup (comedie).

(surse foto: www.bellecs.tumblr.com, www.imdb.com, www.rottentomatoes.com, www.1001moviequotes.com)

Comments

  1. […] pe care sa le vezi cu jumatatea sau sa nu le vezi daca esti singur asa cum bine zice prietenul meu Celibataru’ […]