Cand esti racit

Pentru ca am o amigdalita simpatica de care nu vreau sa ma despart (sentimentul e reciproc, va jur!) am zis ca e momentul sa scriu si despre slabiciunea numarul 1 a celibatului.

Cand esti racit. Asta e probabil cea mai mare slabiciune a vietii de unul singur.

Nu poti pur si simplu sa te bagi in pijamale, sub patura si sa urlii cat te tine gatu’ ca ti-e rau, ca sfarsitul e aproape, ca vezi lumina etc. Nu poti sa presupui ca supa/ceaiul/sirpoul/pastilele vor aparea toate la botul tau ranit ca prin minune, sau ca atunci cand “e prea frig sau e prea cald” cineva (aerul conditionat) se va sesiza.

Probabil ca raceala (si nu ma refer aici la chestii foarte grave, care ne ataca pe toti la fel) se resimte mai greu de unul singur.

Trebuie sa te tarasti la medic singur, la farmacie, sa stai la coada in timp ce cineva ii cumpara altcuiva 200 de paracetamoale.
Trebuie sa te trezesti de dimineata, sa mergi la munca, sa te intorci si sa ai grija de tine… singur.

E un fel de (daca-mi permiteti) masturbare anti-raceala :). Asta pntru ca, desi zaci pe tine si te chinui sa incalzesti o apa pentru o supa la plic, rezultatul e mai bun decat orice alt ceva (DA!).

Trebuie sa fii putin schizoid: sa te plangi si sa te asculti singur, sa-ti spui “da-o dracu’ e o raceala” si “dar ma doareeeeee” in acelasi timp.
Este oribil dar treci tu peste (si gasesti colegi de munca, prieteni si mama šŸ˜€ care sa-ti asculte vaietul macar la telefon.

Mai bag o pastila si sub plapuma. Wait… cine stinge acum lumina?

(sursa foto:Ā www.mostphotos.com)